25 Feb 2019 00:29:48

CAMPIONAT

Victorie superbă într-o zi magică!

by FCSB
Victorie superbă într-o zi magică!>

FCSB a obținut o victorie extraordinară împotriva celor de la CS Universitatea Craiova, scor 3-2, după un joc spectaculos de pe Arena Națională.

Roș-albaștrii au oferit o reprezentație de excepție în fața unor suporteri care au creat o atmosferă incredibilă și au punctat prin Hora, care a reușit o "dublă", în minutele 27 și 84 (dintr-un penalty obținut de Tănase) și prin Lucian Filip, care a înscris superb în minutul 48. De partea cealaltă, oaspeții au punctat prin portarul Mirko Pigliacelli, în minutul 37, dintr-o lovitură de pedeapsă obținută de Nuno Rocha, în timp ce Bărbuț a înscris imediat după începutul reprizei secunde.

A fost un meci cu lovituri de pedeapsă, trei eliminări (Dennis Man de la FCSB, respectiv Kelic și Briceag de la oaspeți) și o atmosferă de excepție creată de ambele galerii, precum și o premieră absolută, meciul fiind transmis, în premieră europeană, în direct pe Facebook Watch (exclusiv în afara României).

De asemenea, în condițiile în care duminică s-au împlinit 32 de ani de când Steaua cucerea Super Cupa Europei la Monaco, 1-0 împotriva celor de la Dinamo Kiev, roș-albaștrii au avut onoarea ca marele Miodrag Belodedici, titular în acea partidă superbă, să dea lovitura de start a meciului. De asemenea, acesta a primit un tricou personalizat din partea președintelu de onoare al FCSB, Helmut Duckadam, fost coechipier al marelui fundaș al Stelei și României.

FCSB le mulțumește suporterilor prezenți pe Arena Națională pentru atmosfera extraordinară creată și îi așteaptă în număr mare la Voluntari, acolo unde roș-albaștrii vor încheia sezonul regular!

Mai jos puteți citi caseta tehnică a partidei:

FCSB - CS UNIVERSITATEA CRAIOVA 3-2 (1-1)
Au marcat: Hora 27 și 84, Filip 48/ Pigliacelli 37 - pen, Bărbuț 46

FCSB: Bălgrădean - Benzar, Bălaşa, Planic (Nedelcu ’65), Junior Morais – Pintilii (Teixeira ’79), Filip - Man, F. Tanase, F. Coman (Matei ’46) – Hora.

Antrenor: Mihai Teja

CS Universitatea Craiova: Pigliacelli - Martic, T. Ferreira, Kelic, Briceag – Fedele (Bic ‘77), Cicâldău – Bărbuţ (Fortes ’89), N. Rocha, N. Bancu – Koljic.

Antrenor: Devis Mangia

Cartonașe galbene: Morais 23, Bălașa 72/ Fedele 26, Fortes 39, Briceag 43 și 85, Koljic 52, Bancu 60

Cartonaşe roşii: Renato Kelic (Universitatea, 82), Marius Briceag (Universitatea, 86), Dennis Man (86)

Partida a fost arbitrată de Marius Avram. Acesta a fost ajutat de Mircea Orbuleţ, Sebastian Gheorghe și Cătălin Popa.

CAMPIONAT

FCSB - CS UNIVERSITATEA CRAIOVA 3-2

Victorie superbă într-o zi magică!
24
Februarie
3-2
vs. Universitatea Craiova
CAMPIONAT

FCSB Shop

Echipament FCSB
2019 - 2020

Bilete

Bilete online meciuri acasa
2019 - 2020