12 Mar 2019 00:44:34

FCSB - FC VIITORUL 1-2

Surpriza sezonului la început de play-off!

by FCSB
Surpriza sezonului la început de play-off!>

FCSB și-a îngreunat situația în lupta la titlu încă din prima etapă de play-off, pierzând pe teren propriu împotriva celor de la FC Viitorul, într-o partidă în care oaspeții s-au apropiat de trei ori de poarta lui Bălgrădean.

Andreias Calcan a deschis scorul în minutul 15, după o pasă a lui Ianis Hagi, în timp ce Florinel Coman, care a trimis mingea în bară de două ori în prima parte, a restabilit egalitatea în minutul 40. În a doua parte a meciului, roș-albaștrii au ratat ocazii monumentale prin Hora, Bălașa și, mai ales, Gnohere, iar cei care au înscris au fost tot cei de la Viitorul, după o lovitură de pedeapsă acordată eronat de arbitrul Radu Petrescu. Cel care a închis tabela a fost Ianis Hagi, care a punctat în minutul 65.

Din păcate, liderul CFR a acumulat, după victoria cu Sepsi OSK de sâmbătă, 30 de puncte și s-a distanțat la 5 în fața echipei noastre, în timp ce CS Universitatea Craiova a urcat pe locul doi, după ce au învins-o pe Astra duminică seara.

Pentru echipa noastră urmează deplasarea de la Giurgiu, de duminică, acolo unde o vor întâlni pe Astra.

FCSB le mulțumește celor aproximativ 9.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională și îi așteaptă și la următoarele partide din play-off!

Mai jos puteți citi caseta tehnica a partidei:

FCSB - FC VIITORUL 1-2 (1-1)
Au marcat: Coman 40/ Calcan 15, Hagi 65

FCSB: Bălgrădean - Benzar, Cristea, Bălaşa, Morais - Filip, Nedelcu (F. Matei 46) - Moruţan (Rusescu 75), Tănase, F. Coman - Hora (Gnohere 67)

Antrenor: Mihai Teja

Viitorul: Cojocaru - Mladen (R. Boboc 35), Ţîru, V. Ghiţă, De Nooijer - Houri, T. Băluţă, Vînă - I. Hagi, Drăguş (Rivaldinho 55), Calcan (Artean 62)

Antrenor: Gheorghe Hagi

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF

PLAY-OFF

FCSB - FC VIITORUL 1-2

Surpriza sezonului la început de play-off!
11
Martie
1-2
vs. FC Viitorul
PLAY-OFF

FCSB Shop

Echipament FCSB
2019 - 2020

Bilete

Bilete online meciuri acasa
2019 - 2020