24 Noi 2019 01:20:30

FCSB - ASTRA 1-3

Înfrângere și emoții pentru Gnohere!

by FCSB
Înfrângere și emoții pentru Gnohere!>

FCSB a pierdut pe teren propriu, scor 3-1, împotriva celor de la Astra Giurgiu și a pus capăt unei serii de 12 partide fără înfrângere.

Golurile oaspeților au fost înscrise de Denis Alibec (30 și 60) și Gabriel Enache (90+5), în timp ce Harlem Gnohere a deschis scorul pentru roș-albaștri în minutul 19, după o eroare a lui Lazar, care a respins greșit șutul expediat de Florinel Coman.

Golgeterul francez a fost protagonistul nefericit al unui moment de panică pentru toți cei prezenți la stadion, după ce a primit o lovitură foarte puternică de la portarul celor de la Astra în a doua repriză, fiind înlocuit imediat și transportat la spital pentru investigații suplimentare. Din fericire, Harlem se află în afara oricărui pericol acum, motiv pentru care clubul nostru îi urează multă sănătate.

Revenind la meci, roș-albaștrii au ratat șansa de a aduna puncte în această etapă, în care echipele din zona play-off-ului au partide teoretic mai ușoare și pot mări distanța față de elevii lui Bogdan Vintilă. Aceștia se pot revanșa, însă, sâmbăta viitoare, când vor juca pe terenul ultimei clasate, FC Voluntari.

FCSB le mulțumește celor aproape 3.500 de suporteri prezenți pe Arena Națională, care și-au încurajat favoriții în pofida condițiilor atmosferice neprielnice din București.

FCSB - ASTRA 1-3 (1-1)
Au marcat: Gnohere 19/ Alibec 30 și 60, Enache 90+5

FCSB: Bălgrădean – Creţu (Moruţan '61), Cristea, Soiledis, Panţîru – Oaidă, Ov Popescu, Tănase (Nedelcu '46) – Man, Gnohere (Hora '85), Coman.

Antrenor: Bogdan Vintilă.

Astra Giurgiu: Lazar – Grahovac, Tamaş, Dima, Radunovic – Bruno, Şerban (Gheorghe '7, Enache '88), Crepulja, Răduţ – Budescu, Alibec (Begue '90+4).

Antrenor: Bogdan Andone.

Cartonaşe galbene: Creţu '50 / Răduţ '11, Gheorghe '39, Alibec '48

Arbitri; Marius Avram – Mircea Orbuleţ, Mihai Marius Marica – Horia Gabriel Mladinovici

Observatori: Aron Huzu (CCA), Adrian Ionescu (LPF)

LIGA 1

FCSB - ASTRA 1-3

Înfrângere și emoții pentru Gnohere!
23
Noiembrie
1-3
vs. AFC Astra Giurgiu
LIGA 1

FCSB Shop

Echipament FCSB
2019 - 2020

Bilete

Bilete online meciuri acasa
2019 - 2020