Noii jucători ai FCSB, Billel Omrani și Boban Nikolov, au participat la primul joc oficial în tricourile echipei secunde a clubului nostru și au contribuit la victoria cu 3-1 împotriva celor de la CS Dinamo. Cei doi au evoluat ca titulari și au fost folosiți mai mult de o oră.
Roș-albaștrii s-au impus în meciul din etapa a cincea a Seriei a 4-a din Liga 3, grație golurilor lui Andrei Dumiter (36 și 45) și Vlad Tudor (48), în timp ce pentru gazde a marcat George Apostol (85).
Echipa antrenată de Leonard Strizu este pe locul al doilea în clasamentul seriei, cu 10 puncte.