Paulo Vinicius de Souza Nascimento s-a născut la 12 august 1984, în Cuiaba, Brazilia. A început fotbalul la Gremio Esportivo Anapolis, de unde a plecat în Portugalia. Acolo a evoluat, de-a lungul anilor, pentru Santa Clara, Leixoes, Olhanense, Leiria, Braga sau Boavista. După o aventură de un an la Apollon Limassol, a semnat cu CFR Cluj în 2017, echipă în tricoul căreia a cucerit patru titluri consecutive de campion al României. Mai are în palmares două Supercupe ale României, cu CFR Cluj, precum și o Cupă a Ligii Portugaliei, cu Braga și Cupa Ciprului, cu Apollon Limassol.