23 Dec 2019 00:48:34

FCSB - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-0

Roș-albaștrii au dat de pământ cu oltenii!

by FCSB
Roș-albaștrii au dat de pământ cu oltenii!>

FCSB a încheiat anul 2019 en fanfare, după ce s-a impus, duminică seară, cu scorul de 2-0 (2-0) în faţa echipei Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a XXII-a a Ligii I şi a urcat pe locul al treilea al clasamentului.

Partida a început cu o întrerupere în chiar primul minut, din cauza petardelor aruncate din sectorul galeriei echipei  noastre, care a vrut să omagieze într-un fel aparte cei 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Continuarea a fost nefericită pentru ambii antrenori, care au pierdut câte un jucător: Bogdan Vintilă a fost nevoit să-l înlocuiască pe Soiledis, iar tehnicianul oaspeţilor pe Bancu, ca urmare a unor accidentări.

Fără victorie în ultimii 30 de ani din partea unei echipe a Băniei pe terenul “roş-albaştrilor” şi cu doar două puncte obţinute în ultimele cinci deplasări în actualul sezon, Universitatea Craiova părea o victimă la îndemâna băieţilor noştri.

După o prestaţie confuză din partea ambelor echipe, cu greşeli de ambele părţi, meciul s-a dezmorţit la contraatacul din minutul 30 al oaspeţilor, la finalul căruia Bălgrădean l-a blocat la timp pe Mihăilă.

Băieţii noştri nu s-au lăsat mai prejos şi au replicat la faza următoare, când Acka a intervenit şi el la momentul oportun. Din cornerul care a rezultat, Iulian Cristea a fost la un pas de a înscrie, însă şansa a surâs oaspeţilor.

Acelaşi Acka a avut o intervenţie providenţială în minutul 39, la pasa lui Tănase către Ovidiu Popescu, interceptată în ultimul moment de fundaşul Craiovei.

În ultimele cinci minute ale reprizei, FCSB a semănat cu un boxeur care se repede asupra adversarului, decis să nu îi acorde vreo şansă. Mai întâi, în minutul 41, Man a făcut o cursă senzațională pe partea dreaptă, după o pasă cu exteriorul a lui Moruțan, l-a lăsat în urmă pe Acka și l-a executat pe Laurențiu Popescu cu o scăriță de toată frumusețea.

Craiova a încercat să treacă peste croșeul încasat, dar Bălașa a greșit decisiv, iar Coman a majorat diferența pe tabelă, cu un şut care nu i-a lăsat șanse tânărului Popescu.

În prelungirile reprizei, tot Florinel Coman a scăpat singur spre poartă, a ratat ținta, însă a fost faultat imprudent de goal-keeper-ul oltenilor. Marcel Bîrsan a arătat punctul cu var, dar, din nefericire, Florin Tănase a trimis peste transversală și a amânat KO-ul așteptat de suporteri.

Fluierul de final de repriză al lui Marcel Bîrsan a găsit-o pe Craiova în degringoladă, iar pe jucătorii lui Vintilă urcați pe corzile “ringului”. Păcat însă de ratarea lui Tănase, care putea încheia socotelile definitiv.

La trei minute de la reluare, căpitanul nostru a ratat o nouă ocazie de a-și culca adversarul la podea, însă două ezitări au fost suficiente pentru ca golul să-l ocolească.

La adăpostul acestui rezultat, băieții noștri au redus motoarele semnificativ și s-au retras în propria jumătate unde, siguri de victorie, au așteptat fluierul de final și, implicit, victoria. Pe acest fond, balonul a stat mai mult în posesia oltenilor, care au fost aproape să reducă din diferență la torpila lui Zakaric, dar Bălgrădean a fost salvat de bară în minutul 68.

În minutul 77, Ivan nu a fost  semnalizat în ofsaid de arbitrul asistent, dar șutul atacantului oltean trece pe lângă buturi.

Până la final, nu s-a mai întâmplat nimic notabil pe tabelă, iar FCSB se desparte de suporteri în acest an cu o victorie superbă, cu care și-a depășit în clasament adversara din această seară și prinde ultimul loc pe podium.

FCSB le mulțumește celor peste 13.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională și le urează să aibă parte de Sărbători Fericite!

FCSB – CS UNIVERSITATEA CRAIOVA 2-0 (2-0)
Marcatori: Man (41), Coman (45)

FCSB: Bălgrădean - Crețu, Planic, I. Cristea, Soiledis (Filip 12) - Moruțan (Hora 83), O. Popescu, Panțîru - Man, Fl. Tănase (Vână 73), Fl. Coman.

Antrenor: Bogdan Vintilă.

CS Universitatea: L. Popescu – Vlădoiu (Mățel 71), Bălașa, Acka, Vătăjelu - Zakaric, Cosic (Ivanov 59), Cicâldău, N. Bancu (Bărbuț 15) - A. Ivan, V. Mihăilă.

Antrenor: Victor Pițurcă.

Cartonaşe galbene: Tănase (70), Moruțan (80), Man (81), Hora (90+1) / Cicîldău (20), Popescu (45+2), Bălașa (90)

Arbitru: Marcel Bîrsan. Arbitri asistenți: Mircea Orbuleț, Valentin Avram. Arbitru de rezervă: Ionuţ Coza.

LIGA 1

FCSB - UNIVERSITATEA CRAIOVA 2-0

Roș-albaștrii au dat de pământ cu oltenii!
22
Decembrie
2-0
vs. Universitatea Craiova
LIGA 1

FCSB Shop

Echipament FCSB
2019 - 2020

Bilete

Bilete online meciuri acasa
2019 - 2020