20 Oct 2019 23:44:22

FC CHINDIA - FCSB 1-2

Cu un pas mai aproape de play-off!

by FCSB
Cu un pas mai aproape de play-off!>

FCSB a câștigat, duminică seară, cu scorul de 2-1 (1-1), partida susținută la Ploiești, în fața celor de la FC Chindia Târgoviște, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I și a urcat pe locul șapte în clasament.

Începutul meciului de la Ploiești, de pe arena “Ilie Oană”, a semănat cu forcingul pe care Steaua îl declanșa la fiecare meci, la mijlocul anilor ’80. Roș-albaștrii s-au instalat încă din prima secundă în jumătatea de teren a celor de la Chindia Târgoviște și au avut prima șansă în secunda 30, la șutul lui Gnohere, care a trecut peste.

Dominarea a fost evidentă, însă golul nu a venit, asta pentru că jucătorii antrenați de Viorel Moldovan au închis foarte bine culoarele spre poarta lui Aioani. Vînă a încercat și el varianta șutului de la distanță, dar “racheta” din minutul 30 a trecut puțin peste transversală.

Numai că asemănarea cu jumătatea anilor 80 s-a oprit în minutul 13, pentru că FCSB a primit gol. Contrar cursului jocului. Dumiter a preluat balonul cu mâna în banda dreaptă, i-a pasat lui Neguț care a centrat perfect până la Daniel Florea, iar atacantul Chindiei a deschis socrul cu o frumoasă lovitură de cap. Interesant este că centrarea lui Neguț a fost precedată de un henț evident al lui Dumiter, petrecut sub ochii asistentului Ciprian Danșa. Un alt amănunt este că, la faza imediat următoare, care a semănat foarte mult cu cea dinaintea golului Chindiei, Moruțan a fost oprit din joc pentru henț, semn că aceeași infracțiune se sancționează diferit...

În minutul 28, Vînă a executat o lovitură liberă din flancul stâng, iar portarul Aioani a avut o intervenție rudimentară asupra lui Iulian Cristea, pe care l-a lovit atât cu brațul, cât și cu genunchiul. În loc de penalty, arbitrul Ionuț Coza a dictat lovitură de colț.

În minutul 30, FCSB a restabilit egalitatea. Florin Tănase i-a pasat lui Thierry Moutinho, la aproximativ 25 de metri, fotbalistul portughez a preluat și șutat spre poartă, iar balonul a fost deviat în plasă de Leca.

Diferența dintre cele două echipe s-a menținut și în partea a doua: FCSB într-o ofensivă permanentă, iar Chindia în defensivă.

După câteva centrări respinse de fundașii echipei lui Moldovan, Adrian Popa, intrat la pauză, l-a găsit excelent în marginea careului de 6 metri pe Gnohere, iar Bizonul a marcat pentru 2-1.

La acest scor, băieții noștri au făcut un pas înapoi, în ideea de a-și surprinde adversarul pe contraatac. Totuși, în minutul 64, gazdele au trecut pe lângă egalare, la lovitura liberă executată de Florea, dar Leca a reluat imprecis.

În minutul 82, Gnohere i-a pasat excelent lui Adi Popa și, după câteva fente, mijlocașul nostru a finalizat cu un șut peste.

Trei minute mai târziu, gazdele au trecut pe lângă egalare, la centrarea lui Cherchez, dar Vlad a ieșit și a reținut în fața lui Daniel Florea.

În minutul 88, Vlad a degajat până la Panțîru, iar acesta i-a pasat în careu lui Florin Tănase, dar șutul acestuia s-a oprit în plasa laterală.

Hora a avut și el șansa de a închide meciul, în prelungirilie partidei, însă șutul său a fost respins în corner de fundașii Chindiei.

Victoria de la Ploiești ne aduce pe locul șapte în clasamentul Ligii I, la egalitate de puncte – 18 - cu ocupanta locului 6, Poli Iași, iar pentru băieții noștri urmează o nouă deplasare în etapa viitoare, la Sibiu, unde o va întâlni pe FC Hermannstadt.

CHINDIA – FCSB 1-2 (1-1)
Marcatori: Florea (13) / Leca (30-autogol), Gnohere (57)

Chindia Târgoviște: Aioani - C. Dinu (Neciu 46), Pițian, Leca - Martac, Rață (L. Mihai 76), Bic, Dumitrașcu - Neguț (Cherchez 61), Florea, Dumiter.

Antrenor: Viorel Moldovan.

FCSB: Vlad - V. Crețu, Chorbadzhiyski, Planic, Panțîru – Cristea (Soiledis 72)), Vînă, Fl. Tănase - Moruțan (Ad. Popa 46), Gnohere, Moutinho (Hora 60).

Antrenor: Bogdan Vintilă.

Arbitru de centru: Ionuț Coza. Asistenți: Ciprian Florin Danșa, Ionel Valentin Dumitru.

Rezervă: Gabriel Horia Mladinovici.

Cartonașe galbene: Dumitrașcu (27), Florea (53), Leca (69), Pițian (86) / Panțîru (25), Crețu (27), Planic (53), Fl. Tănase (62), Ad. Popa (84).

LIGA 1

FC CHINDIA - FCSB 1-2

Cu un pas mai aproape de play-off!
20
Octombrie
vs. FC Chindia Târgoviște
LIGA 1

FCSB Shop

Echipament FCSB
2019 - 2020

Bilete

Bilete online meciuri acasa
2019 - 2020