18 Aug 2019 11:35:56

LIGA 1

Avancronică FCSB - FC Poli Iași!

by FCSB
Avancronică FCSB - FC Poli Iași!>

FCSB va relua, astăzi, cursa de urmărire a liderului Ligii I, de această dată cu un moral foarte bun, după calificarea în play-off-ul UEFA Europa League, de joia trecută.

În plus, veștile bune continuă să vină de la infirmieria clubului, pe care tot mai mulți fotbaliști încep să o părărsească. În săptămâna dinaintea partidei, Harlem Gnohere, Mihai Roman și Mihai Pintili s-au alăturat coechipierilor la antrenamente, urmând ca revenirea în primul 11 să fie decisă de staff-ul tehnic la momentul oportun.

Oaspeții noștri din această seară, de pe arena “Nicolae Dobrin” din Piteşti, sunt cei de la FC Politehnica Iasi. Acesta este al doilea club din Iași pe care “roș-albaștrii” îl întâlnesc în istorie, după vechea Politehnica Iași, grupare care a luat drumul falimentului, după retrogradarea din anul 2010.

Adversara din această seară este rezultatul unei fuziuni, care a avut loc în luna august a anului 2010, îintre cluburile Tricolorul Breaza și CS Navobi Iași. Echipa rezultată a fost înscrisă în liga a II-a, pe locul care-i revenea grupării prahovene și promovat în prima ligă în vara lui 2012.

În acest sezon, echipa este antrenată de fostul nostru tehnician, Mihai Teja, și are parte de un început foarte bun de campionat, unde ocupă locul al treilea, cu 11 puncte.

Întâlnirea de astăzi va fi a 15-a dintre cele două formațiii. Precedentele 14 s-au încheiat cu opt victorii “roş-albastre”, 4 remize şi două victorii ale “alb-albaștrilor”. Golaverajul de 21-8 confirmă încă o dată supremaţia echipei noastre în meciurile directe.

Primul duel dintre cele două s-a înregistrat la 16 septembrie 2012, la Iaşi, și a fost câştigat de echipa noastră, scor 3-0, prin golurile marcate de Alexandru Chipciu (2) și Adi Rocha. În returul acelui sezon, victoria a revenit tot băieților noștri, de această dată cu scorul de 3-1, Alexandru Chipciu, Mihai Pintili și Leandro Tatu fiind jucătorii care și-au trecut numele pe lista marcatorilor.

În confruntările de pe teren propriu, FCSB nu a pierdut niciun meci în fața ieșenilor, care s-au mulțumit cu trei remize, toate încheiate cu același scor: 1-1 (două în 2016, și unul în 2017). În rest, statistica notează patru victorii pentru FCSB.

Revenind la palmaresul general, singurele victorii ale echipei modovene s-au înregistrate în sezonul 2017-2018, ambele cu 1-0, dar ultima dintre ele ne-a costat, la finalul sezonului, pierderea titlului de campioni.

De notat că prima victorie a ieșenilor din confruntările cu FCSB a fost adusă la 17 noiembrie 2017, de golul lui Ionuț Panțîru, care, astăzi, îmbracă tricoul echipei noastre.

Cea mai categorică victorie a echipei noastre s-a înregistrat la 5 august 2018, pe teren propriu, scor 4-0, grație dublei lui Gnohere (24, 58), completată de golurile lui Dennis Man (86) și Olimpiu Moruțan (90+3).

Un ultim amănunt. FCSB și FC Politehnica Iasi s-au mai întâlnit atât în Cupa României, cât și în Cupa Ligii, iar de fiecare dată victoria a revenit FCSB: 1-0, în Cupa României (gol Nicolae Stanciu ’89), la 28 octombrie 2014, și 3-0, în Cupa Ligii (Nicandro Breeveld ’13, Raul Rusescu ’29 și Alin Toșca ’64), la 14 decembrie 2014.

Partida dintre FCSB și FC Politehnica Iasi este programată de la ora 21, pe stadionul “Nicolae Dobrin” din Pitești și va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de Marcel Bîrsan, asistat de Mihai Marica și Marius Nicoară, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Andrei Antonie.

18
August
1-2
vs. FC Politehnica Iași
LIGA 1

FCSB Shop

Echipament FCSB
2019 - 2020

Bilete

Bilete online meciuri acasa
2019 - 2020